Geografie

Varful Omu, este punctul culminant al întregului masiv si nodul de legatura al culmilor lui. O platforma îngusta, situata la 2505 m. altitudine si pe care se afla câteva blocuri de stânca izolate, dintre care cel mai voluminos e înalt de 9 m. si adaposteste lânga el o cabana, un punct trigonometric si o statie meteo alcatuesc tot ce se poate vedea pe aceasta platforma de pe care privelistea este magnifica.





Ziua se vad în departare satele din Tara Bârsei ca pe o harta enorma, iar spre apus si spre sud, estompati sau în silueta, masivele Pietrei Craiului si Fagarasului, cu crestele lor fantastice. Noaptea, cerul înstelat devine o feerie de lumini, iar focurile sondelor, la sud si luminile electrice ale satelor Brasovului si Branului, spre nord, se îngâna cu pâlpaelile focurilor ciobanesti de pe platoul bogat în pasune. Privelistea de iarna este senzationala, te simti mic în fata imensitatii albului nepatat al nesfârsitei pânze de zapada neatinsa, care oboseste puterea de apreciere a ochiului obisnuit sa vada limite, iar linia de ruptura a platoului apare ca o enorma strasina de sub care cornise de zapada si ghiata se avânta în spatiul fara margini.

Masivul Bucegilor este brazdat de o retea foarte abundenta de vai, nu toate cu apa, si care pot fi grupate în trei bazinuri principale: al Prahovei, al Ialomitei si al Bârsei.





Bazinul Prahovei – are ca axa valea Prahovei, a carei apa isvoraste de sub enorma strunga a Pasului Predeal (1033 m.). Obârsia Prahovitei o fac apele vailor Joitei, Teascului si Râsnoavei, unita cu V. Leuca. Dupa confluenta cu V. Râsnoavei, Prahova primeste pe stânga V. Olaresei, V. Ursoaia si V. Ursului, care aduc ape din Clabucetul Azugei, iar pe dreapta V. Stânei si V. Grecului, din Clabucetul Baiului. Nivelul apei nu creste prea mult, pâna la confluenta cu V. Azugei. Aceasta vine pe stânga Prahovei, din muntele Gavana, din preajma Lacului Rosu, facând un enorm unghi în dreptul ultimelor trepte sudice ale Pietrei Mari, unde se învecineaza cu izvoarele Timisului si altul lânga Clabucetul Azugei, de unde aduce o importanta cantitate de apa, strânsa din vaile Limbaselul si Glodului, pe dreapta si Pârâul Rosu, Retevoiului, Lacul Rosu, Turcului, Steviei, V. Rosie, Unghia mica, Unghia mare, Ceausoaiei, Cazacului si Urechei, pe stânga. Intre vaile Unghia mica si Unghia mare, Valea Azugei trece prin frumoasele chei ale Azugei. Confluenta apelor Azugei si Prahovei se face pe o întinsa plaje de prundis si nisip numita altadata Lunca dintre Prahove. De aci pâna la confluenta cu V. Cerbului, Prahova mai primeste pe stânga V. Marului si V. Fetii.





Valea Cerbului este al doilea mare tributar al Prahovei, aducându-i apele a trei munti: Morarul, Costila si Omul. Ea vine de sub piciorul Omului unde prezinta un maret circ glaciar cu urmele eroziunilor milenare pastrate pe amfiteatrul din dreapta, cu totul diferit ca aspect de panta din stânga, prefacuta într-un infam bolovanis. V. Cerbului strânge, pe dreapta, apele (atunci când exista) vailor Priponului, Caprelor, Urzicei, Tapului, Seaca din Costila, Verde, Malinului (cu afluentii sai: Scorusi, Hornului si Coltilor, toti pe dreapta) si, în fine, Vâlcelul Poenitei, care strabate Poiana Costilei, pierzându-se la un moment dat într-un fel de mlastina, a carei scurgere merge însa catre V. Cerbului. În zona alpina, V. Cerbului curge de la V la E, pentru ca, în dreptul Dihamului dupa confluenta cu V. Morarului, sa faca un unghi larg spre S., spre a-si varsa abundentele-i ape în Prahova, la punctul La Busteni. Tot în regiunea alpina, apele V. Cerbului se ascund sub albia lor, pe o buna portiune (V. Tapului — Poiana V. Cerbului), spre a reapare, mai abundente si mai limpezi. În zona sub-alpina, V. Cerbului mai primeste, pe dreapta, apele vailor Costilei (cu afluentul ei V. Galbenelelor) si Gâlmei. Pe stânga, afluentii V. Cerbului sunt — în zona alpina — cele patru torente din Morarul (Sistoaca de sub cruce, S. Dracilor, S. Rosie si S. Fântânitei) iar în zona sub-alpina, V. Comorilor din Morarul si V. Morarului. Aceasta izvoraste din circul glaciar de sub piciorul Omului (despartit de circul V. Cerbului prin creasta Morarului), curge în directia SV— NE, pentru ca iesind din zona alpina, sa ia directia spre SE, unindu-se cu V. Cerbului mai sus de punctul Casa Diham. V. Morarului, ca mai toate vaile de abrupt, nu are apa decât în timpul topirei zapezilor; pastreaza — în schimb pe alocuri, urme de zapada. Valea Morarului primeste, pe dreapta Valea Morarului, V. Adânca, V, Râpa Zapezii, V. Poienei si V. Bujorilor, toate de pe muchea Morarului iar pe stânga, V. Sipotului, din Bucsoiu, V. Porcului, din Diham si V. Seaca a Baiului, din Clabucet.

Al treilea mare tributar al Prahovei este Valea Alba, care izvoraste de pe platoul Bucegilor, între Caraiman si Costila, mai sus de punctul La Blidul Uriasilor. Dupa un parcurs foarte interesant, printr-o regiune curat alpina si foarte accesibila atât iarna cât si vara, V. Alba se varsa în Prahova, mai sus de gara Busteni. Ea primeste pe dreapta o serie întreaga de viroage ce brazdeaza fata de nord a Caraimanului, mai exact a Crestei Picatura, si care au primit numele generic de Albisoare. Cunoastem astfel — de sus în jos — Albisoara Crestei, Alb. rasucita, Alb. Brânei, Alb. Crucii, Alb. Geminelor, Alb. Hornurilor si Alb. Turnurilor. Din zona Coltulul Picatura mai cad în V. Alba, tot pe dreapta: Vâlcelul Strungei mari, Vâlc. Spânzurat si Vâlc. Spalat. Mai jos, în padure, V. Alba primeste V. Seaca din Caraiman, care vine de sub piciorul Crucii Caraiman si primeste, pe stânga, Vâlc. Spalatura V. Seci si Vâlc. Marelui V iar pe dreapta, Vâlc. Mortului, Vâlc. Uriasului si V. lui Zangur. Dupa V. Seaca din Caraiman. V. Alba mai primeste, tot pe dreapta, Vâlc. de Sub Portita, care îsi are origina sub Portita Caraimanului.

Valea Jepilor este al patrulea mare afluent al Prahovei. Ea porneste de pe platoul Bucegilor, de sub piciorul Babei Mari si ia directia N — S, pentru ca sa faca un unghi drept spre E, sa strabata abruptul Caraimanului si sa se verse în Prahova în dreptul Fabricei de Hârtie Schiel. Apele acestei vai, ca si ale altora, captate pe conducte de mare calibru, misca puternicele turbine ale marei întreprinderi din Busteni. V. jepilor primeste pe stânga Vâlc. Dracilor, Vâlc. Întepenit si Vâlc. spumos, toate din Caraiman, iar pe dreapta mai multe torente ce brazdeaza abruptul jepilor mici. V. jepilor taie în stânca, frumoasa Cascada a Caraimanului (40 m. înaltime), care seaca spre finele lunii August. Intre V. Alba si V. jepilor, Prahova mai primeste V. Paltinului si V. Chivului, fara importanta.

Al cincilea mare tributar este Valea Urlatorilor alcatuita din unirea V. Urlatoarea mare cu V. Urlatoarea mica, la cari se adauga V. Comorilor din jepi, cu cele noua fire ale ei. Toate aceste trei vai, se unesc mai sus de Cascada Urlatoarea (10 m. înaltime), foarte pitoreasca si de o exceptionala abundenta a debitului de apa. Intre V. jepilor si V. Urlatorilor, sa notam Valea Seaca din Jepi, care porneste de sub Brâul Mare al jepilor si înconjura pela N. Claia mare a jepilor, prezentând pe parcursul ei din abrupt, nu mai putin de 12 saritori. Ea se uneste cu V. Bolovanului; între ea si V. Urlatorilor, mai notam minuscula V. Stânei.

Al saselea mare afluent al Prahovei, este Valea Babei, care vine din Piatra Arsa si se varsa mai jos de gara Poiana-Tapului. Dupa ea urmeaza V. Piatra-Arsa.

Al saptelea mare afluent este Valea Pelesului, cu nume istoric si ecouri romantice. Ea isvoraste de pe platou, dintre P. Arsa si Furnica, pe care le desparte, si are ca afluenti V. cu genune (sau V. lui Carp), V. Zadelor, V. Pelesului si V. Sf. Ana, unita cu V. cu brazi, toate pe dreapta, venind din Furnica. V. Pelesului are un abundent debit de apa si prezinta aspecte alpine numai pe portiunea superioara, în rest prezentând o serie de cascade si chei interesante. Dupa V. Pelesului, urmeaza V. Casariei, V. Iancului si V. Sgarburei, toate fara importanta.

Al optulea mare tributar al Prahovei si ultimul din zona alpina a Bucegilor Valea Izvorul Dorului, care izvoraste de pe platoul Bucegilor, între Cocora si jepi, si curge spre S. primind pe stânga Vâlc. Jepilor, Vâlc. Calugarului unit cu Vâlc. Furnicei, si apoi Vâlc. Dorului, de sub Curmatura. În dreptul Vânturisului si al Vf. cu Dor, dupa ce a trecut prin frumoasele chei ale Isuorului, valea face un unghi drept spre E, si intra în zona de abrupt, lasând în urma un impresionant lant de lacuri limpezi si albastre, care culmineaza cu Marele Lac, albastru-verzui, pe lânga care trece poteca de pe Brâul Vf-lui cu dor. În zona de abrupt, valea sare Cascada Vânturis (60 m. înaltime) si apoi primeste pe stânga V. Vârtejul Dorului, V. cu pietris, V. Dracului, V. Stânei din Colti (unita cu o serie de vâlcele) si pe dreapta V. Isvorasul (unita cu Vâlc. Paduchiosului) si Vâlc. Negru. Punctul de confluenta cu Prahova este situat la S. de Spitalul din Sinaia.

Afluentii de pe stânga Prahovei sunt lipsiti de importanta, începând cu V. Fetii, care se varsa în dreptul tunelului C. F. R. Busteni, ei sunt: V. Maturarului, V. Zamorei, V. Tufa, V. Rea si V. Câinelui.

2. Bazinul Ialomitei este mai redus ca suprafata si are ca linie axiala firul Vaii Ialomitei care isvoraste de sub piciorul Omului, punctul Biserica sau Mecetul Turcesc, (2390 m.). Obârsia Ialomitei, denumire ciobaneasca purtata de aceasta vale pe portiunea superioara pâna la confluenta cu primii mari afluenti, este formata din doua torente de munte: V. Cotlonului, pe dreapta si V. Bisericei, pe stânga, care uda — când au apa — imensul circ glaciar identic cu cele ale V. Cerbului si V. Morarului. Prea multa apa nu aduc nici viroagele si sistoacele ce vin de pe peretele muntelui Obârsia si cari nu au apa decât în perioadele ploioase sau la topirea zapezilor. Între ele notam Sistoaca Obârsiei. Dupa ce sare marea Cascada a Obârsiei. (100 m. înaltime) si curge în directia sud, V. Ialomitei primeste primul mare afluent, pe stânga; este Valea Sugarilor, care coboara de sub coama ce uneste muntele Obârsia cu Costila si este alcatuita dintr’o multime de torente ce vin atât de pe coastele Costilei si Babelor, cât si de pe ale Obârsiei. Din punctul de confluenta al V. Sugarilor cu V. Obârsiei, începe adevarata vale a Ialomitei. Punctul are altitudinea 1750 m. si se afla la 650 m. dif. de nivel fata de Isvoare, dupa un parcurs de 4 km.

Al doilea afluent mare, pe stânga, este Valea Cocorei, cu un abundent debit de apa si cu originea sub Vf. Cocora. Ea trece pe la sud de piciorul Babelor, de unde culege apa multor izvorase si strabate Cheile Cocorei, înainte de a scapa din zona de padure. Între V. Sugarilor si V. Cocorei, notam Vâlc. Babelor, format din doua fire paralele.

Înainte de a se fi unit cu V. Cocorei, Ialomita primeste pe dreapta (200 m. mai jos de confluenta cu V. Sugarilor) apele Valea Doamnele, al treilea mare afluent, ce vine de sub coama Strungei, unit cu V. Spinarei si trece peste interesanta Cascada a Doamnelor.

Mai jos de gura V. Doamnelor, Ialomita trece prin Cheile Ursilor — 1 km. lungime — primele din lunga serie de chei sapate de apele învolburate ale Ialomitei, în slaba roca peste care trec.

Lantul acesta de ganguri constitue una din podoabele Ialomitei si ale masivului Bucegilor. Spectacolul Cheilor Ursilor se repeta putin mai jos de confluenta V. Cocorei. Bolovani imensi, torente ce nu cunosc stavila si peste care trecerea este imposibila din cauza vitezei si abundentei apelor, pereti de piatra înalti de 100 m. si care dau locului aspectul unui veritabil canion, astfel se prezinta Cheile Pesterii, sapate de V. Ialomitei pe aproape 500 m. lungime, pe sub tinda Pesterii Decebal (atât de impropriu numita Ialomicioara) loc de refugiu si închinare al unor calugari de pe la 1820.

La gura de sus a Cheilor Pesterii, Ialomita primeste pe dreapta, cam în fata V. Cocorei, apele V. Suchelnita si ale V. Suruga. Scapata din clestele celor doua chei, Ialomita îsi largeste albia în dreptul amfiteatrului de pe dreapta, dinspre Coltii Padinei si primeste, pe dreapta, V. Horoabei (sau V. Batrânei) cu celebrul ei canion de 4 km., unita cu torentele Parhanilor, Oarbelor si Lesnitei, toate mai sus de interesanta Cadere a Horoabei.

Terenul pe care curge Ialomita este mlastinos, albia propriu zisa dispare pe orizontala; pe dreapta mustesc isvoare dintre care unele foarte abundente. La vreo 2 km. mai jos de Cheile Pesterii, Ialomita intra în Cheile Tatarului, dupa ce a primit pe stânga V. Laptici, al cincilea mare afluent dupa V. Horoabei, (si care vine unit cu vâlcelele Cocorei, Trasnetului si Pietrosului) si Valea Scîndurarilor, care vine de sub Curmatura Laptici. Pe dreapta, Ialomita primeste Valea Coltii, toarte abundenta în apa, unita cu V. Coteanu, si contând ca al seaselea afluent mare.

Cheile mici ale Tatarului prezinta un mare bloc izolat (eratic) ce face peretele din stânga. Cheile mari se remarca prin enormii pereti de stânca formati pe dreapta de Coltii Tatarului si pe stânga de Coltii Blana. Altitudinea locului este 1453 m. În zona Cheilor Tatarului, afluentii Ialomitei sunt V. Vacariei si V. Brazdata pe dreapta si V. Blanei, al saptelea mare afluent, pe stânga.

La iesirea din Cheile mari, Ialomita primeste apele Valea Tatarului, al optulea mare tributar, interesanta prin cele doua pesteri ce strajuesc de o parte si de alta în peretii înalti: Pestera Ursului si Pestera Tatarului. De aci înainte, Ialomita îsi largeste iarasi valea, pe o distanta de aprox. 3 km., pâna la intrarea în cel de al patrulea canion: Cheile Zanoagei. Pe aceasta portiune, afluentii ei sunt: pe dreapta V. Mircei si V. Bolboci iar pe stânga V. Nucet.

Ajunsi la punctul Bolboci si la intrarea în Cheile Zanoagei, este locul sa staruim putin asupra considerabilei diferente dintre marele volum al apelor Ialomitei în acest punct si redusa cantitate de apa pe care i-o aduc afluentii ei, oricât de abundenti ar fi în perioadele normale, cu exceptia perioadei de topirea zapezilor. Explicatia sta în numeroasele izvoare — extrem de bogate — pe care Ialomita le culege în drumul sau, chiar pe traseul ei.

Ajungând la punctul Bolboci (1385 m. alt.), perspectiva Ialomitei se închide din nou. Dupa un mare arc de cerc catre dreapta spre a ocoli Cetatea cu flori din Zanoaga, Ialomita intra în Cheile mici ale Zanoagei, unde face un interesant lac. Dupa un arc spre SE si altul din nou spre V, Ialomita intra în Cheile mari ale Zanoagei, lungi de 2 km. si sapate în calcarul Zanoagei si Dichiului. Intre cele doua chei, Ialomita primeste pe dreapta V. Lucacila, iar pe stânga abundentele ape ale V. Oboarele unita cu V. Dichiul si contând ca al noulea si ultimul afluent mare al Ialomitei, în zona care ne intereseaza. Muntele Dichiul, de unde vine valea cu acelas nume, este foarte bogat în isvoare subterane care contribuesc la sporirea volumului apelor Ialomitei cu înca 40.000 m3 zilnic, debitate prin izvoarele de la Scropoasa, statiune situata la câtiva km. mai jos de Cheile Zanoagei.

Începând cu aceste chei, Ialomita iese din zona care ne intereseaza aici. Totusi, pentru importanta lor turistica, notam ca Ialomita mai trece printr-o ultima serie de chei, denumite Cheile Orzea, lungi de 2 km. si strajuite de pereti de 100 — 300 m. înaltime iar dupa o serie de cascade ce se succed neîntrerupt, Ialomita ajunge la punctul Dobresti, important prin uzina electrica situata aici.

3. Bazinul Bârsei, este mai putin important sub raportul orografic, continând ape cu caracter secundar, dar tot asa de interesant sub raportul turistic, prin unele din vaile de abrupt ce cuprinde. Vaile acestui bazin, desi merg toate spre apa Bârsei si de aici în Olt, sunt obligate sa capete diverse directii, toate în jurul capului nordic al Bucegilor. Cu directia spre V, avem Valea Gaura care porneste de sub piciorul Omului, prezentând un circ glaciar poate mai interesant ca structura si prezentare decât cele corespunzatoare vailor Obârsiei, Cerbului sau Morarului. Valea paraseste patul ghetarului dupa un parcurs orizontal si intra în abruptul Gaurei si Gutanului, unde face câteva ganguri si caderi ce se succed pâna la limita padurii, unde apare si apa. Este una din vaile de abrupt pe nedrept ocolite de turisti. Valea Gaura se continua mai jos cu Valea Catunului (care primeste pe stânga vaile Dumbravei, Catunul mic si Gutanului) si apoi cu Valea Simonului, care-si varsa apele în apa Turcul, în mijlocul Branului, dupa ce a strabatut comuna Simon. Apa Turcul, afluent principal al Bârsei, mai primeste si apele Vaii Bîngaleasa, care vine tocmai de sub Strunga (fosta vama) si primeste apele vailor Bucsei, Grohotisului si Tapului. Ultima coboara de sub Coltul Tapului – abruptul Strungei — si prezinta în partea superioara o crapatura denumita Hornul Tapului. V. Bângaleasa strabate comunele Moeciul de sus, Cheia si Moeciul de jos, varsându-se în Apa Turcul, la Bran.

Cu directia spre N. avem Valea Poarta, care strabate satul cu acelas nume si prin afluentul ei — Valea Ciobotea — îsi întinde ramurile tocmai sub culmile Gaura si Ciobotea. Valea Ciobotea are ca afluenti, în abruptul Ciobotea, vaile Urlatoarea mica si Urlatoarea mare. Mai notam vaile Sohodolului, Clincei si pârâul Bârsei.

Pe partea de NE a masivului, remarcam o suma de vai, toate tributare Vaii Ghimbavului mare care prin afluentii ei vine din abruptul estic al Bucsoiului. Notam astfel Valea Bucsoiului cu afluentii ei Vâlc. Portitelor, Vâlc. Grohotisului si V. Bucsiata pe dreapta si Valea Bucsoaia cu V. Crapata, pe stânga. Valea Glajariei continua traseul Vaii Bucsoiului si primeste pe stânga V. Rea (care se varsa lânga Uzina electrica) si Vâlc. Îndracit, unit cu Vâlc. Prepeleagului, iar pe dreapta V. Provitei unita cu pârâul Frasinet, ce vin de sub Câpâtâna Porcului. Apele vailor Bucsoiului si Glajariei, cu toti afluentii lor, dau nastere Vaii Ghimbavului mare care mai jos de Uzina electrica primeste apele vailor Malaesti si Tiganesti (unita cu V. Velicanului), precum si o serie de mici torente, toate pe stânga. Vaile Malaesti si Tiganesti prezinta la origini câte un circ glaciar de mai mici proportii. V. Malaesti prezinta, în fund, cunoscutul Horn al Malaestilor iar V. Tiganesti prezinta un mic lac care seaca spre finele lunii August.

Inchisa / Hut closed
Cabana Omu este inchisa pana in Mai/Iunie 2016. Omu hut is closed for winter time, opening May/June 2016